Un clujean a fost operat cu succes de robotul chirurgical Da Vinci

16 octombrie 2017

Un clujean a primit o nouă șansă la viață cu ajutorul unei operații speciale, prin care i s-a transplantat un rinichi de la soția sa.

Intervenţia, realizată cu robotul chirurgical DaVinci Si, la un spital privat din Braşov, este a doua de acest fel.

Bărbatului de 55 de ani, din judeţul Cluj, i-a tranplantat un rinichi donat de soţia sa, în vârstă de 48 de ani, iar intervenţia chirurgicală, care a durat şapte ore, a fost realizată de o echipă de mediciromâni şi elveţieni cu ajutorul robotului chirugical DaVinci, aceasta fiind a doua de acest fel de la Braşov. Prima intervenţie a avut loc în urmă cu nouă luni, la acelaşi spital, potrivit Mediafax.

Pacientul, în vârstă de 55 de ani, din localitatea Izvorul Crişului, făcea din luna ianuarie dializă şi este diagnosticat cu diabet. El a primit rinichiul de la soţia lui de 48 de ani, perfect sănătoasă.

În acestă zi este aniversarea copilului cuplului. Acum 22 de ani doamna din Clujnăştea un copil, astăzi dă naştere sau dă viaţă din nou soţului ei, donându-i un rinichi“, a declarat Bogdan Moldovan, coordonatorul Centrului de Transplant Renal de la Braşov.

Potrivit medicilor, operaţia a avut trei etape. Prima a constat în prelevarea rinichiului de la soţia pacientului, care s-a făcut cu ajutorul chirurgiei robotice folosind robotul Da Vinci. A urmat apoi pregătirea organului pentru transplant şi în final transplantarea.

Operaţia, la care au participat şi medici de la o clinică din Elveţia, o decurs fără complicaţii, cu toate că pacientul transplantat suferă de diabet.

Lasa un comentariu. Parerea ta conteaza!

Comments are closed

Facebook