Spitalul Regional de Urgență va fi construit la Florești

12 octombrie 2017 0 commentsViews: 11

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a declarat că locația din Florești a Spitalului Regional de Urgență Cluj nu poate fi schimbată.

Tișe a precizat că, încă de la mijlocul lunii septembriea.c., Consiliul Județean a finalizat toate demersurile care intrau în atribuțiile sale, referitoare la edificarea acestui important obiectiv medical.

”Nici un moment nu avea de ce și nu putea să se schimbe locația viitorului Spital Regional de Urgență într-un alt județ decât Clujul. Dincolo de atuurile incontestabile ale Clujului, am fost primii care ne-am îndeplinit obligațiile și am pus la dispoziția Ministerului Sănătății un teren de cca. 14 hectare, cel mai bun ca și amplasare, planeitate și acces la utilități dintre cele trei locații vizate”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.

Clujul a fost primul județ care a clarificat situația juridică a terenului pe care va fi amplasat spitalul, teren situat în comuna Florești, Str. Avram Iancu, nr. 370-374.

Pentru a se putea ajunge în această etapă finală, Consiliul Județean a derulat o procedură laborioasă prin intermediul căreia a dezmembrat terenul în cauză și s-a ocupat de evaluarea suprafeței care se transmite în vederea construirii spitalului, comunicând raportul de evaluare Ministerului Sănătății. Totodată, a adoptat hotărârea 167/26.07.2017 de modificare a HCJ nr. 258/29.11.2016 prin care terenul a fost transferat din domeniul public al județului Cluj în domeniul public al Statului Român. Ulterior, Consiliul Județean a acționat pentru înscrierea în Cartea Funciară a dreptului de proprietate asupra terenului Statului Român și a întreprins demersurile necesare în vederea casării și, respectiv demolării construcțiilor dezafectate existente pe terenul în cauză.

Parerea ta conteaza:

Comments are closed

Facebook