Simona Halep ar putea deveni cetăţean de onoare al Capitalei

31 octombrie 2017 Comentariile sunt închise pentru Simona Halep ar putea deveni cetăţean de onoare al CapitaleiViews: 15

Simona Halep ar putea primi titlul de cetăţean de onoare al Capitalei, potrivit unui proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a şedinţei de marţi, a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

Iniţiativa aparţine unui grup de consilieri generali PNL din cadrul Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

Consilierii transmit, în expunerea de motive a proiectului, că, în ultima perioadă, performanţele sportivilor români sunt din ce în ce mai rare pe plan internaţional, iar lipsa de implicare şi susţinere a autorităţilor în dezvoltarea şi întreţinerea bazelor sportive, în finanţarea şi funcţionarea cluburilor sportive pentru copii şi juniori şi în atragerea tinerei generaţii către sport, a condus la reducerea masivă a practicării sportului de către copii.

“În acest context, performanţa Simonei Halep de a ajunge nr. 1 în clasamentul WTA şi de a ridica numele României pe locul 1 în tenisul mondial este cu atât mai importantă. Simona Halep a dovedit că, prin perseverenţă şi pasiune, poate depăşi orice obstacol în cariera sa şi a devenit model inspiraţional pentru viitoarele generaţii. Parcursul umitor al Simonei Halep este unul unic pentru un sportiv din România şi reprezintă un model pentru sportul românesc”, se arată în proiect.

Parerea ta conteaza:

Comments are closed

Facebook