SÂNZIENELE 2017, DRĂGAICA, 24 iunie. Tradiţii si obiceiuri

24 iunie 2017 Comentariile sunt închise pentru SÂNZIENELE 2017, DRĂGAICA, 24 iunie. Tradiţii si obiceiuriViews: 90

În fiecare an, creştinii ortodocşi serbează naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, cel care l-a botezat pe Domnul Iisus în apa Iordanului. În calendarul popular, sărbătoarea este denumită Sânziene, în Ardeal, iar în Muntenia şi Oltenia – Drăgaica. Află, din acest material, ce tradiţii şi obiceiuri se practică în ziua de Sânziene.

Încărcată de magie şi farmec, sărbătoarea Sânzienelor este celebrată pe 24 iunie. Născută dintr-un străvechi cult al soarelui, ea nu şi-a pierdut coloratura păgână, deşi este asociată cu o mare aniversare creştină: naşterea Sfântului Ioan Botezătorul.

Obiceiurile din Noaptea de Sânziene, practicate şi astăzi, mai ales în Maramureş şi Nordul Ardealului, dovedesc conservatorismul fantastic al tradiţiei româneşti populare, cu mult mai veche decât istoria. În cele ce urmează, veţi afla povestea Sânzienelor, relatată, pentru Formula As, de un specialist în etnografie şi folclor.

Când marea preoteasă a Soarelui – tânăra împărăteasă Reskynthis – a plecat în Lumea Umbrelor, jalea soţului ei – împăratul Ion, marele preot al Lunii – a fost de nespus. Atât de mult a suferit împăratul, încât şi-a lăsat palatul şi sceptrul, plecând în munţi spre a se reculege – gest fără precedent în tradiţiile autohtone. Acolo, spun legendele, a pogorât până în Tărâmul Celălalt, rugându-se de zei să-i redea soţia. Se mai spune că ar fi reuşit să o aducă până aproa­pe de Lumea Albă, dar că ar fi pierdut-o în ultima clipă. De atunci, Reskynthis a mai fost numită şi Eury­dike, adică “Readusa”.

Noua mare preoteasă a Soarelui a fost aleasă Salonai, sora mai mică a Eurydikei. Legea pământului cerea ca împăratul văduv să o ia de soţie pe Salonai. Numai că acesta, iluminat de o nouă lege divină, a refuzat. Tradiţia mai cerea ca marele preot al Lunii să oficieze în fiecare an, cu marea preoteasă a Soarelui, hierogamia – adică “nunta sfântă”, pentru ca pământul să dea roade multe – dar împăratul a respins şi această ceremonie sacră, care implica actul sexual.

Afrontul suferit de Salonai le-a mâniat în aşa măsură pe celelalte preotese, încât acestea l-au căutat pe împăratul plecat în munţi, l-au găsit şi i-au tăiat capul, pe care l-au aruncat în râul ce curgea prin apropiere.

Parerea ta conteaza:

Comments are closed

Facebook