Punctul pe i: Există Dumnezeu?

3 iunie 2017 Comentariile sunt închise pentru Punctul pe i: Există Dumnezeu?Views: 39

Această întrebare a fost pusă de miliarde de ori, de-a lungul istoriei, iar cele două răspunsuri – DA sau NU – au avut tot felul de interpretări științifice, empirice, mistice ori laice. Nu cred că cineva știe cu exactitate dacă există sau nu. Unii cred că există, alții nu cred.

Iar ceea ce este absolut cert, e faptul că nimeni nu l-a văzut. De aici, dilema scepticilor care au un raționament logic: cum poți că crezi în existența cuiva pe care nu l-a văzut nimeni, niciodată? Tot de aici și certitudinea misticilor, care nu au nevoie de vizualizare, ci doar de încredere.

Lor le ajunge “să fii”, nu e nevoie “să fii văzut”. Dar cum oamenii nu sunt la fel, e firesc să existe logici, păreri și simțiri diferite.

Vă propun niște situații cu care v-ați întâlnit toți în viață, măcar o dată. Răspunsurile variază de la om la om, de la stare sufletească și emoție, la logică.

Există Dumnezeu? Da, există atunci când trecem printr-o boală incurabilă… dar ne însănătoșim (m-a ajutat Dumnezeu!). Există atunci când dușmanul nostru a pățit ceva rău (l-a bătut Dumnezeu!). Există atunci când, după secetă vine ploaia, iar țăranii sunt bucuroși (a dat Dumnezeu ploaie pentru pământ!). Există când scapi nevătămat dintr-un accident de mașină (m-a ferit Dumnezeu!). În toate situațiile limită, când omul reușește să iasă, cu bine din ele, afirmă că Dumnezeu există. Și chiar crede în existența lui fără să-și mai folosească logica. A scăpat, e bucuros, deci Dumnezeu există pentru el. Dar…

Dumnezeu nu există! Nu există atunci când moare un copil. Nu există nici atunci când o mamă își abandonează pruncul la tomberon. Nici atunci nu există când armatele bombardează civili. Dumnezeu nu există nici atunci când oamenii se sinucid. În general, Dumnezeu nu există niciodată când se petrece o tragedie. Ați auzit expresii ca “oameni fără Dumnezeu”, “unde ești, tu, Doamne să vezi?”, “dacă exista Dumnezeu nu lăsa să se întâmple așa ceva”. Iată, deci, că Dumnezeu e asociat cu binele, cu faptele bune, cu lucrurile frumoase. Când totul e roz, Dumnezeu există. Când totul e negru, nu mai există. Probabil, atunci apare Dracul! Paradoxal, nici Dumnezeu, nici Dracul nu au fost văzuți de nimeni niciodată. Dar ei există, așa susțin unii. Dacă îi credem și nu cercetăm, există și pentru noi. Dacă începem să cercetăm există șansa să credem că… nu există. Problema cu existența lui Dumnezeu este că mulți dintre noi o acceptăm doar atunci când ne convine nouă. Până și în această problemă… dumnezeiască dăm dovadă de un egoism atroce. Generozitatea umană e condiționată de ceea ce ne place. Nu suntem generoși mereu, nu aducem jertfe spirituale pe altarul lui Dumnezeu, nu mergem să ne rugăm în biserici sau acasă, tot timpul, ci doar înaintea unei provocări majore. Înaintea unei operații dificile, înaintea unui examen, a unui concurs ori când suntem foarte bolnavi. Când suntem sănătoși ocolim biserica și ideea de Dumnezeu, și poposim în crâșme. Atunci nu ne interesează Dumnezeu, ne considerăm noi înșine niște Dumnezei mai mici, dar atotputernici. Probail că stăm la masă cu Dracul, fără să știm asta. Pentru că la beție mulți își uită cuțitul în inima amicului de pahar. Ori îl mângâie, frățește, cu pumnii încleștați, dându-l cu capul de beton. A doua zi, toți ăștia, se roagă la Dumnezeu să-i ierte. Dar… care Dumnezeu? Că ieri nu exista în viața lor. Dificilă problema asta… dumnezeiască! Spunea cineva, om important, că “omul este ceea ce se face”. Nu cred. Mai degrabă omul este ceea ce este. Un egoist inconsecvent. Chiar dacă “se face” un erudit manierat, un “domn” cocoșat de doctorate neplagiate, un savant de renume mondial (ca și Coana Leana cu polimerii și “codoii” ei!), nu e obligatoriu să creadă în existența lui Dumnezeu. Crede doar în el, în munca sa. Dar când se îmbolnăvește, cu siguranță merge în pelerinaj pe la Arsenie Boca, pe la Micula ori pe la bisericile în care poposesc moaștele făcătoare de minuni, plimbate generos de popii ultraortodocși și milostivi până la… dezumanizare. Recentul exemplu cu talanga de 500.000 de euro, și 25 de tone e grăitor. Dar cu toate astea există riscul ca tonul dumnezeiesc să nu fie auzit de toată lumea. Asta pentru că mulți slujitori în sutană sunt surzi și orbi la tonurile suferinței umane. Dar e firesc să fie așa, pentru că, am mai spus-o, preoții sunt înainte de toate, oameni. Cu bune, cu rele, cu har, cu talent, cu smerenie și înțelepciune. Sau fără.

Așadar, există Dumnezeu? Răspunsul corect ar fi: depinde pe cine întrebi. În fond, chestiunea dumnezeiască este una umană. Așa cum unii cred în puterea P.S.D.-ului, alții în cea a P.N.L-ului. Și unii și alții trec, adesea, dintr-o tabără în alta. De la Dumnezeu la Satana, și invers. Ca tot omul, schimbător.

Personal, nu știu dacă există Dumnezeu. Nici Dracul nu știu dacă există. Cred, însă, că ceva există. Ceva ce e mai presus de înțelegerea omului, ceva ce controlează totul, în Univers. Nu știu cum arată, nu știu cum este, dar este! Uneori mă tem, alteori mă rog. Sigur că spun și eu ca tot omul “Doamne, ajută-mă… iartă-mă!”, nu pot spune “ceva ajută-mă… iartă-mă”! La fel spun și “să te ia Dracul”, fără să știu exact ce e sau cine e Dracul. Probabil că vom afla odată cu toții. La final. După “marea trecere”. Dar cum nimeni nu s-a întors din moarte, rămânem cu dilema “dumnezeo-drăcească”, și cu speranța că Dumnezeu, există sau nu, dar vine întotdeauna la timp.

Sorin Oros

P.S. Oare Dumnezeu a lăsat să existe foametea, genocidul și epurările lui Stalin, dispariția celor 6 milioane de evrei în lagărele naziste, Hitler, Mengele, teroriștii arabi, I.S.I.S.-ul, decapitările creștinilor, Siria, violurile femeilor din Occident, din zilele noastre? El sau Dracul?
Motto: “Dumnezeu nu vine când îl chemi, dar întotdeauna vine la timp” Tennessee Williams

Parerea ta conteaza:

Comments are closed

Facebook