Mama clujeanului rănit în atacul din Las Vegas a anunţat că acesta a ieşit de la Terapie Intensivă

11 octombrie 2017 0 commentsViews: 10

Mama clujeanului rănit în atacul armat din Las Vegas a anunţat, pe Facebook, că fiul ei a ieşit de la Terapie Intensivă şi că starea lui se îmbunătăţeşte pe zi ce trece.

“Se spune că o fotografie face cât o mie de cuvinte, dar pentru mine această fotografie este nepreţuită. Fiul meu, Luca, a ieşit în sfârşit de la Terapie Intensivă şi starea sa se îmbunătăţeşte pe zi ce trece. Recuperarea o să fie îndelungată, dar sunt foarte recunoscătoare că fiul meu a primit şansa aceasta”, a scris, pe pagina sa de Facebook, Carmen Iclodean.

Alături de mesaj, femeia a postat şi o fotografie cu fiul ei scrie mediafax.ro. Ea a mai transmis că ar vrea să poată mulţumi personal fiecăruia pentru rugăciuni, mesaje, postări şi comentarii.

La începutul lunii octombrie, Ministerul Afacerilor Externe informa că un cetăţean român a fost identificat printre persoanele rănite în atacul armat din Las Vegas, acesta fiind transportat la spital pentru îngrijiri de specialitate.

Cel puţin 50 de oameni au murit, iar alţi peste 400 au fost răniţi în urma unui atac armat ce a avut loc, pe 2 octombrie, la un hotel unde avea loc un festival de muzică din Las Vegas, reprezentând cel mai grav atac armat ce a avut loc pe teritoriul Statelor Unite, potrivit Reuters.

Aproximativ 22.000 de oameni participau la un festival de muzică country, aceştia fiind atacaţi de un individ care a deschis focul asupra mulţimii. În momentul atacului, atacatorul se afla la geamul unui hotel aflat în apropierea concertului.

Parerea ta conteaza:

Comments are closed

Facebook