INTERVIU CU MINISTRU AL AFACERILOR INTERNE, CARMEN DANIELA DAN: ”Un funcționar bine pregătit este, în opinia mea, soluția pentru a realiza această deschidere către oameni”

11 aprilie 2017 Comentariile sunt închise pentru INTERVIU CU MINISTRU AL AFACERILOR INTERNE, CARMEN DANIELA DAN: ”Un funcționar bine pregătit este, în opinia mea, soluția pentru a realiza această deschidere către oameni”Views: 92

Carmen Daniela Dan ministru al Afacerilor Interne (MAI), a devenit senator la alegerile din decembrie 2016 și a fost votată președinte al Comisiei Juridice din Senat, Ea a fost, din 2014, prefect al județului Teleorman. Și-a obținut licența în drept la Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza, după ce a absolvit Facultatea de drept a Universității Ecologice București. 

Întrebare: Pentru început vă rugăm să vă prezentați cititorilor noștri:

Răspuns: În carieră am început de jos și am avansat treaptă cu treaptă. Și mă mândresc cu acest lucru. Asta pentru că nu am ars etape, nu am vrut să ajung în vârful piramidei fără muncă. Sunt din județul Teleorman și țin să vă anunț că mereu spun acest lucru cu mare mândrie, asta pentru că acest județ are mulți oameni minunați și harnici, pe care îi cunosc.

Întrebare: A fost greu saltul de la prefect al județului Teleorman la Ministerul Afacerilor Interne?

Răspuns: În calitate de prefect am lucrat mult cu instituțiile din MAI. Am colaborat foarte bine cu reprezentanții din județ ai structurilor de Poliție, Jandarmerie și ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență. Din punct de vedere al volumului de muncă, pot să vă spun că eram obișnuită să transform biroul în a doua casă.

Asta am făcut la Teleorman, asta fac și la Minister. Muncesc de dimineață până noaptea. La Interne, am fost nevoită să mă adaptez foarte repede la cerințele postului de ministru pentru că mi-am început mandatul într-o perioadă foarte dificilă, în care zăpada și viscolul își făceau din plin simțite efectele. De fapt, cred că voi ține minte toată viața începutul acestui mandat.

După jurământul din 4 ianuarie 2017 am venit direct la minister și aici am rămas preț de câteva zile, alături de toți din Centrul Operativ de Comandă din MAI. Cum ar fi fost ca eu să merg acasă în timp ce sute de oameni se luptau cu nămeții? Cred că am reușit, împreună cu colegii mei, să gestionez bine aceste momente foarte dificile. Și nu doar pe acelea, pentru că după zăpezi, ne-am confruntat cu o altă tragedie  – incendiul de la Bamboo.

Întrebare: Cum vi se pare Ministerul de Interne?

Răspuns: O instituție complexă, cu foarte multe atribuții și cu un aport foarte mare la ceea ce înseamnă Siguranța Națională a României. Ca să vă dați seama cât de importantă și complexă este această instituție, vă pot da câteva exemple de activități desfășurate zilnic de lucrătorii MAI, activități care acoperă un spectru foarte larg și fără de care țara noastră nu ar putea funcționa normal.

Imaginați-vă că, la nivel național, acționează zilnic mii de oameni. Începând de la lucrătorii SMURD, care au sute de intervenții în fiecare zi pentru salvarea oamenilor care sunt implicați în diverse accidente sau care au probleme de sănătate, continuând cu ofițerii și agenții de poliție care execută misiuni extrem de complexe, atât la vedere, cât și sub acoperire, ajungând la jandarmii care și-au demonstrat pe deplin competența în ultima perioadă, la polițiștii de frontieră care veghează la granițele României și, trebuie să o spunem, România are printre cele mai sigure frontiere din Europa și exemplele pot continua. Adevărul este că mă mândresc cu o echipă specială și știu că fiecare armă este extrem de importantă.

Întrebare: Ce schimbări ați făcut de când ocupați funcția de ministru?

Răspuns:  Eficientizarea serviciilor publice oferite cetățenilor de către MAI este un obiectiv prioritar pentru că vizează simplificarea administrativă și accesul tot mai facil al cetățeanului la serviciile oferite de instituția noastră.

Pentru a realiza acest obiectiv am eliminat, prin Legea 1/2017, așa cum ne-am asumat în Programul de guvernare, o serie de taxe cerute pentru eliberarea unor documente, reducând astfel birocrația.

Pe lângă partea financiară, cetățeanul nu mai este nevoit să stea la mai multe cozi pentru a obține un document. Totodată, încerc alături de colegii din Guvern să aducem salariile din MAI la un nivel mulțumitor pentru angajații acestui minister.

De asemenea, vom investi în creșterea capacității de intervenție, vom dezvolta cooperarea cu celelalte autorități ale administrației publice centrale și locale, dar vom derula și numeroase proiecte cu caracter preventiv pentru cetățeni.

Recent am avut discuții cu reprezentanții sindicatelor și am depus mai multe amendamente la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9 din 2017, amendamente care să ofere polițiștilor o parte din drepturile pe care le merită.

Un alt obiectiv al meu este ca salarizarea corectă a polițiștilor să fie reglementată complet și corect prin legea salarizării unitare și lucrăm pentru realizarea acestui deziderat.

Întrebare: Mai sunt probleme legate de lipsa de personal și de dotarea deficitară?

Răspuns: Problemele legate de lipsa de personal sunt și acum și nu pot fi eliminate peste noapte. Încadrările de anul trecut au permis instituțiilor din MAI să își exercite în continuare atribuțiile într-un mod mulțumitor. Rămâne un subiect care mă preocupă zilnic. Voi insista asupra atragerii unor oameni cât mai bine pregătiți și determinați să contribuie la dezvoltarea instituției, a cărei importanță este evidentă pentru siguranța cetățenilor.

Întrebare: Cât de atractive mai sunt școlile de poliție în condițiile în care se angajează din sursă externă, iar formarea unui agent în școlile de poliție durează doi ani?

Răspuns: Școlile de poliție sunt atractive pentru că au o ofertă de școlarizare superioară instituțiilor civile. Spun asta gândindu-mă inclusiv la partea financiară. În cazul Școlilor de Poliție tot ce înseamnă cheltuieli de școlarizare revin în grija instituției, nu a elevului. De asemenea, garanția ocupării unui loc de muncă la finalul studiilor cred că reprezintă încă un plus.

Întrebare: Ați spus că vreți să schimbați modul în care este văzut MAI și care va fi, de acum, o instituție accesibilă. Cum veți proceda?

Răspuns: Pentru mine este foarte important ca acest minister să se deschidă cât mai mult către cetățean și cetățenii să găsească în noi parteneri pentru rezolvarea problemelor lor și pentru a înțelege cat de importantă este munca noastră pentru securitatea țării.

Debirocratizarea este primul pas. Pas pe care l-am făcut deja, așa cum v-am explicat, prin eliminarea unor taxe. Mai sunt lucruri pe care le putem îmbunătăți și veți vedea măsurile pe parcurs. Vreau să pun foarte mult accent pe resursa umană și pe calitatea resursei umane. Un funcționar bine pregătit este, în opinia mea, soluția pentru a realiza această deschidere către oameni.

Întrebare: Ce pași se vor face în mandatul dumneavoastră pentru pregătirea aderării la Schengen?

Răspuns: Ministerul Afacerilor Interne, prin instituțiile subordonate, a îndeplinit și îndeplinește toate criteriile pentru aderarea la Schengen. De acum, vorbim doar de voința politică a statelor membre ale acestui grup.

La nivelul Ministerului Afacerilor Interne avem discuții cu partenerii noștri europeni pentru a reuși să facem cunoscută din ce în ce mai bine poziția României.

Chiar la începutul acestei luni am avut o întâlnire cu Excelența Sa domnul Ramiro FERNÁNDEZ BACHILLER, ambasadorul Regatului Spaniei la București. Diplomatul spaniol a reafirmat sprijinul necondiționat al Regatului Spaniei pentru aderarea României la spațiul Schengen.

Întrebare: Ce veți face după încheierea mandatului?

Răspuns: Nu m-am gândit la acest lucru. Am o familie pe care o iubesc foarte mult și care îmi este alături, am o carieră profesională pe care vreau să mi-o asum cât mai bine și mai corect. Dar acum prefer să mă concentrez pe activitatea de la minister.

Întrebare: Ce mesaj aveți pentru români?

Răspuns:  Îi rog să dea dovadă de spirit civic și să sprijine activitatea instituțiilor aflate în subordinea MAI. Este important să înțelegem că, indiferent cine conduce ministerul, instituțiile care formează MAI sunt în slujba cetățeanului, pentru ca românii să aibă o viață mai bună și mai sigură.

Știu că Pompierii, Jandarmii și Polițiștii sunt în topul încrederii cetățenilor, iar acest lucru înseamnă că profesionalismul este remarcat și apreciat. Avem oameni extraordinari, avem polițiști de frontieră extrem de vigilenți, avem medici și asistenți foarte bine pregătiți în situații de urgență și nu numai, avem piloți profesioniști, funcționari publici dedicați și tot personalul MAI bine intenționat și dornic să schimbe în bine întreaga activitate. Eu zic ca românii sunt pe mâini bune, iar noi dovedim acest lucru zi de zi.

Interviu realizat de  Adrian Bilanici

Parerea ta conteaza:

Comments are closed

Facebook