Încă un transfer important pentru CFR Cluj

29 iunie 2017 Comentariile sunt închise pentru Încă un transfer important pentru CFR ClujViews: 36

CFR a mai reușit încă un tun în acest mercato. Clujenii au oficializat transferul lui Emmanuel Culio, fotbalist care a ajuns la 33 de ani.  Argentinianul este liber de contract după ce s-a despărțit de Mallorca, în 2016. Culio a mai evoluat la CFR Cluj din 2007 până în 2011.

A fost atunci unul dintre oamenii de bază ai echipei, alături de care a câștigat două titluri, două Cupe și a evoluat în Champions League. A plecat în 2011 de laCFR Cluj la Galatasaray, când Hagi a ordonat ca turcii să-l transfere imediat în schimbul a 2 milionae de euro. După experiența de la Cluj a evoluat pentru Galatasaray, Orduspor, Mersin, Deportivo La Coruna, Al Wasl, Las Palmas, Real Zaragoza și Mallorca.

“Este o revenire foarte importantă pentru noi. E un jucător emblematic al CFR-ului. A dat două goluri la primul meci  cu Roma în Champions League. Este un jucător inimos, de travaliu și la fel de determinat chiar dacă are 33 de ani. Negociem de o lună de zile, e bine că l-am convins.

Vorbește excelent limba română, chiar dacă e plecat de ceva timp. A semnat pe 2 ani cu noi. Ni l-am dorit mult și suntem fericiți că l-am readus. Suntem bucuroși! Ne va ajuta mult”, a zis Mureșan.

Parerea ta conteaza:

Comments are closed

Facebook