Cutremur cu magnitudinea de 7,3, la graniţa dintre Iran şi Irak | Cel puţin 168 de morţi şi mii de răniţi

14 noiembrie 2017 0 commentsViews: 8

Cel puţin 168 de persoane au murit şi alte peste 1.650 au fost rănite în urma seismului cu magnitudinea de 7,3 care a afectat o regiune de la frontiera Iranului cu Irakul, potrivit presei din cele două ţări, relatează agenţia de ştiri Reuters.

Behnam Saeedi, purtător de cuvânt al Organizaţiei pentru Gestionarea Dezastrelor din Iran, a declarat că cel puţin 168 de oameni şi-au pierdut viaţa.

Oficialii iranieni se aşteaptă ca bilanţul victimelor că crească pe măsură ce echipele de salvatori excavează imobilele prăbuşite.

Cel mai grav afectat a fost districtul Sarpol-e Zahab county din provoncia iraniană Kermanshah, aici fiind înregistrate aproximativ 97 de victime.

Principalul spital din acest district a suferit pagube majore în urma seismului, astfel că răniţi aduşi aici nu au putut fi trataţi, a anunţat un oficial din cadrul serviciilor de urgenţă iraniene.

Epicentrul seismului a fost la 30 de kilometri de oraşul Halabjah din Irak şi 72 de kilometri de localitatea Pāveh din Iran.

Mai multe oraşe iraniene au rămas fără electricitate, iar 35 de echipe de salvare au fost trimise în zonele grav afectate de cutremur. Ministrul iranian de Interne a precizat că minimum 14 provincii au raportat pagube însemnate şi pierderi de vieţi omeneşti.

Cutremurul a fost resimţit şi în Turcia, Qatar şi Israel.

Provinciile Kermanshah şi Ilam din vestul Iranului au fost grav afectate de cutremur în privinţa victimelor, iar cele mai mari pagube materiale au fost raportate în oraşele Qasr-e-Shirin, Ilam şi Kermanshah.

Ministerul iranian de Interne a precizat că obiectivele strategice, inclusiv infrastructura de petrol şi gaze, nu au fost afectate, dar se înregistrează probleme în privinţa furnizării de apă potabilă în mai multe regiuni.

Parerea ta conteaza:

Comments are closed

Facebook