Cluj-Napoca: Cum au “dispărut” 40 de metri din Autostrada Transilvania?

11 octombrie 2017 0 commentsViews: 24

Situație absurdă pe traseul Autostrăzii Transilvania, în apropiere de Câmpia Turzii: circa 40 de metri de autostradă s-au “pierdut” între planurile Companiei de Drumuri și situația din teren.

Mai exact, vorbim de o “gaură” de 40 de metri – unde corpul autostrăzii nu este complet construit, între tronsonul realizat de americanii de la Bechtel și inaugurat în 2010 și lotul adiacent de la Câmpia Turzii spre Târgu Mureș aflat în prezent în perioada de execuție.

Cei circa 40 de metri unde corpul autostrăzii nu a fost finalizat complet făceau parte din tronsonul executat de compania Bechtel, însă constructorul american nu a mai terminat lucrările, iar în 2013 contractul a fost reziliat.

Tronsonul adiacent, Lotul 3 Campia Turzii – Targu Mures, licitat in 2014 si contractat in 2015, are planurile autostrazii care se opresc exact in punctul unde incep cei 40 de metri lipsa.

Surse din partea constructorului au precizat pentru HotNews.ro că poartă discuții cu Compania de Drumuri pentru a găsi o soluție pentru situația apărută. Pe teren, însă, șantierul autostrăzii nu ajunge să facă o conexiune cu corpul autostrăzii executate de Bechtel.

Compania de Drumuri a recunoscut că 40 de metri din tronsonul 2B ai A3 Câmpia Turzii – Gilău nu au mai fost executați de către Bechtel.

“La data finalizării sectorului de autostradă, cuprins între km 0+000 – km 10+200 din secțiunea 2B, Câmpia Turzii-Gilău, de către Antreprenorul Bechtel International Inc, în luna noiembrie 2010, nu au fost executați circa 40 de metri din acest sector”, se arată în răspunsul CNAIR transmis HotNews.ro.

Compania de Drumuri motivează nefinalizarea celor 40 de metri prin faptul că primul punct al sectorului de la “km 0+000 se află în axul DN15 neexistând posibilitatea devierii acestuia, având în vedere că în studiul de fezabilitate aprobat la acea dată, pe DN15 urma să se execute un pasaj peste autostradă, pe aliniamentul actual al DN15”.

Totuși, Compania de Drumuri susține că situația va trebui remediată de constructorul lotului adiacent, mai exact asocierea Straco Group – Specialist Consulting – Total Road, pentru că ar exista o astfel de cerință în cadrul caietului de sarcini din licitația atribuită constructorului.

“În cadrul contractului «Proiectare și Execuție pentru Realizarea Autostrăzii Brașov – Târgu Mureș – Cluj – Oradea, Secțiunea 2A: Ogra – Câmpia Turzii, Lotul 3 Chețani – Câmpia Turzii, km 21+500 – km 37+191» este prevăzută ca cerință obligatorie specificată în mod expres «conexiunea la km 37+191 cu Secțiunea 2B Câmpia Turzii – Gilău»”, susține CNAIR.

Cu toate acestea, cerința contractuală la care face referire Compania de Drumuri nu poate fi aplicată practic din cauza situației din teren. La poziția kilometrică la care face referire CNAIR –  mai exact la km 37+191 – nu există corpul autostrăzii la care constructorul să facă conexiunea cerută.

Practic, dacă ar fi să extindem numerotarea pozițiilor kilometrice folosite pentru secțiunea 2A Chețani – Câmpia Turzii, legătura ar trebui să fie realizată aproximativ la poziția 37+230. Rezultă circa 40 de metri care trebuiesc construiți și plătiți și care momentan sunt în afara oricărui contract semnat.

HotNews.ro a analizat planurile autostrăzii aflate în construcție în prezent între Câmpia Turzii și Ogra și a suprapus pe hartă exact locul în care tronsonul în lucru NU se intersectează cu autostrada realizată de Bechtel.

“În luna noiembrie 2010, sectorul Câmpia Turzii – Gilău, executat de către Bechtel International Inc. a fost pus în circulație pe bază de Proces Verbal de Predare – Primire. În anul 2013 contractul de costruire încheiat cu firma Bechtel Inc. a fost reziliat, fără ca Secțiunea 2B Câmpia Turzii – Gilău să fie complet finalizată”, a mai transmis Compania de Drumuri.

Tocmai pentru că tronsonul în cauză nu a fost finalizat – cea mai importantă lucrare neterminată este viaductul peste Someș, veriga lipsă care să conecteze autostrada deschisă de lotul Gilău – Nădășelu aproape gata – în 2014 Compania de Drumuri a scos la licitație finalizarea lucrărilor, inclusiv podul de la Gilău.

Cu toate acestea, în caietul de sarcini și în documentația aferentă lucrărilor rămase de executat nu apăreau și cei 40 de metri de finalizat de la capătul dinspre Câmpia Turzii.

În orice caz, licitația respectivă a fost anulată, fosta conducere CNADNR acuzând documentația de calitate slabă. În cele din urma, în octombrie 2016 Compania de Drumuri a scos la licitație doar execuția podului peste Someș, fără lucrările ce au rămas de finalizat pe restul tronsonului până la Câmpia Turzii.

Până una alta, întreg tronsonul de la Câmpia Turzii și până la Ogra zace nelucrat de mai bine de un an pentru că autoritățile nu au putut gestiona reactualizarea în timp util a acordului de mediu.

Revizuirea acordului de mediu, documentul pe baza căruia se dă autorizația de construire, nu este gata, deși procedura a fost atribuită direct în 2015 unei fime controversate, al cărei acționar a fost condamnat definitiv pentru abuz în serviciu între timp, și care avea termen de finalizare de șase luni. Au trecut, însă, de atunci mai bine de 26 de luni, iar blocajul creat duce la apariția unor decalaje între diversele tronsoane ale autostrăzii, decalaje care vor duce practic la imposibilitatea de a folosi unele loturi odată finalizate.

Parerea ta conteaza:

Comments are closed

Facebook