Cât de mult cresc sancţiunile pentru şoferi, din 2018

8 ianuarie 2018

Odată cu majorarea salariul minim pe economie care va se măreşte de la 1450 de lei, la 1900 de lei vor creste si amenzile. Deoarece valoarea punctului-amendă este calculată în funcţie de salariul minim, respectiv 10% din acesta, se că va ajunge la 190 lei pentru un punct-amendă, de la 145 lei în prezent.

Sancţiunile sunt stabilite de clase, în fucţie de gravitatea faptelor şi de pericolul social pe care acestea îl prezintă.

Astfel, manevre de schimbare a direcţiei de mers făcute fără respectarea obligaţiei de semnalizare şi nerespectarea semnificaţiei culorii galbene a semaforului, se numără printre faptele sancţionate cu amenzi din clasa I, cu 2 sau 3 puncte-amendă.

Pentru nerespectarea semnificaţiei indicatoarelor şi marcajelor de obligare sau conducerea autovehiculelor fără a avea trusă medicală, triunghiuri reflectorizante şi stingător de incendii, şoferul va fi sancţionat cu amenzile din clasa a II-a, respectiv 4 sau 5 puncte-amendă.

Conducerea unui autovehicul cu un permis expirat sau circulaţia cu un autovehicul care are defecţiuni la sistemul de iluminare/avertizare sonoră ori când acestea lipsesc se sancţionează cu amenzile din clasa a a III-a, însemnând de la 6 la 8 puncte-

Lasa un comentariu. Parerea ta conteaza!

Comments are closed

Facebook