Boc: Putem avea un parc de 100 de hectare între Florești și Cluj-Napoca

14 august 2017 0 commentsViews: 29

Primarul Emil Boc propune înființarea unui parc pe 100 de hectare la intrare în Cluj-Napoca dinspre Florești. Este vorba despre terenul pe care acum funcționează Muzeul Apei, suprafața fiind de 200 de hectare.

”Nu am altă ambiție. La fel cum în alte părți ale lumii există astfel de parcuri, eu nu cred că la Cluj-Napoca nu se poate. Sunt 200 de hectare de teren acolo. Nu cerem să facem blocuri, ci să se facă parc. Pe 100 de hectare să fie zonă de protecție sanitarpă, iar pe alte 100 de hectare să se poată face un parc.

Eu m-am întâlnit cu colegii din PNL ca să identifice articolele din lege pentru a merge la legislația europeană. Am mai umblat și eu prin alte țări, dar pe 100 din cele 200 de hectare se poate face un parc.

Vrem să facem pentru Cluj și Florești un parc. Acolo mai mult sunt conducte de care se prevalează cei de la Compania de Apă Someț. Eu spun spații verzi, o zonă de agrement, fără fundații care să afecteze conductele și rezervele de apă.

Eu îi invit pe toți colegii din Cluj care sunt în Parlament să facă un proiect de lege care să permită aceste investiții. Trebuie protejate sursele de apă de pe 100 de hectare, dar aici avem un parc, care ne-ar costa 2 – 3 milioane de euro, și nu facem nimic. Acum pe lege nu se poate, dar pe viitor ar trebui să se facă ceva”, a spus primarul Emil Boc, marți dimineața, la Realitatea FM Cluj.

Edilul a precizat că, acum, singura variantă ar fi crearea unui parc în estul orașului, dar că acolo numai exproprierile sunt în valoare de zeci de milioane de euro. ”Acolo vom face un parc dar peste foarte mult timp. La Muzeul Apei avem, însă, teren care stă nefolosit. Repet, nu propun să se toarne betoane și fundații, ci să se pună bănci, să se facă alei și piste de biciclete și role”, a mai spus Boc.

Reprezentanții Companiei de Apă ”Someș”, administratorul Muzeului Apei, se opun înființării unui parc acolo, pe motiv că acolo este rezerva de apă a municipiului Cluj-Napoca.

Primul și singurul Muzeu al Apei din România a fost inaugurat la data de 14 octombrie 1992, în comuna învecinată Florești de către Regia Autonomă Județeană de Apă-Canal din Cluj-Napoca. Unul dintre puținele muzee de acest gen din lume a fost amenajat în clădirea primei stații de pompare de apă subterană, dată în funcțiune în anul 1898.

Parerea ta conteaza:

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.

Facebook