Bistrita: 16 copii acuzat o învățătoare din Piatra Fântânele că îi agresează fizic și verbal

20 noiembrie 2017

16 copii au acuzat o învățătoare din Piatra Fântânele că îi agresează fizic și verbal, iar Inspectoratul Școlar Județean și Protecția Copilului au început anchetele.

De asemenea, a fost sesizată și poliția. Acum, cadrul didactic a fost înlocuit din funcția de coordonator al școlii, însă copiii încă se tem să meargă la școală.

O școală din Piatra Fântânele a devenit „celebră” la nivel național, după ce 16 copii s-au plâns că sunt agresați fizic și verbal de o învățătoare. Se pare că problemele au început de la faptul că cei 16 elevi locuiau la mănăstire, acolo unde erau îmbrăcați, spălați și ajutați la teme.

Șeful Serviciului Ordine Publică Paul Iacobescu a explicat în ce stadiu e ancheta:

„S-a realizat o comisie din partea Inspectoratului Școlar Județean care s-a deplasat acolo. La noi s-a depus o plângere, dar pe căi ocolitoare, deci familia nu a venit direct la noi. Am înțeles că s-a depus prin instanță, prin Parchet și apoi la noi. Știu de la ISJ că a fost schimbat coordonatorul acelei școli. S-a luat legătura cu părinții, fiecare copil să meargă la sfârșitul orelor de curs acasă. Primăria să asigure mijloace de transport pentru copiii din Ciosa. Lucrurile s-au mai calmat. Atât timp cât este depusă o plângere pentru săvârșirea de infracțiuni, cadrul didactic va fi audiat și se vor face cercetări sub îndrumarea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița.

ISJ a făcut o rocadă, iar învățătoarea respectivă va fi înlocuită de alt cadru didactic începând de luni.

„Ca urmare a petiției unui grup de părinți și împuterniciți a 8 elevi de la Școala Piatra Fântânele, structură a Școlii Gimnaziale Tiha Bârgăului, adresată Inspectoratului Școlar Județean Bistrița-Năsăud și a sesizării din oficiu a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului  Bistrița-Năsăud, cele două instituții au analizat aspectele prezentate, rezultând că parte din cele sesizate se confirmă: lipsă de comunicare cu părinții, limbaj necorespunzător al doamnei învățătoare, management defectuos al clasei.

Conform hotărârii Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar, la nivelul școlii se realizează o rocadă în încadrarea învățătorilor, astfel încât începând de luni, 20 noiembrie, în structura școlii Piatra Fântânele va preda un alt învățător decât cel reclamat. 

Inspectoratul Școlar va monitoriza activitatea instructiv-educativă și Centrul Județean de Asistență Psihopedagogică va coordona un program de consiliere psihopedagogică pentru părinți, elevi și cadre didactice, transmite Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud.

Dosarul este în lucru, însă copiii nu s-au întors încă la școală.
Lasa un comentariu. Parerea ta conteaza!

Comments are closed

Facebook