Bihor: Licitaţie de vinuri pentru Neonatologie

29 decembrie 2017
Cel mai scump vin s-a vândut cu 1000 euro. În total au fost strânşi 3.700 euro pentru dotarea secţiei de Neonatologie cu un blender medical.

12 vinuri au fost licitate cu prilejul evenimentului organizat de Asociaţia pentru Cultura şi Civilizaţia Vinului Millesime în parterneriat cu Rotary Club Oradea 1113  la sediul Asociaţiei Millesime din Cetatea Oradea.

Vinurile au fost donate de cramele romanesti SERVE, Corcova Roy & Dâmboviceanu, Crama Oprişor, Nachbil, de către clubul Rotary Club Oradea 1113 sau au provenit din colecţiile private ale unor membri ai Asociaţiei Millesime.

Scopul licitaţiei a fost reprezentat de strângerea de fonduri necesare pentru a dota Secția de Neonatologie din cadrul Maternității Oradea cu un blender de aer medical, aparat necesar în oxigenoterapia specifică noilor născuți prematur. În urma licitaţiei s-a strâns suma de 3700 euro, suma ce acoperă costul achiziţiei blenderului de aer medical.

Cea mai scumpă sticla de vin licitată a fost Cabernet Sauvignon & Merlot – Dealul Racoveanu 2009 produs de Corcova Roy & Dâmboviceanu, preţul fiind de 1000 euro. Acest tip de vin este maturat timp de 12 luni în butoaie de stejar franţuzesc se prezintă roşu intens cu tente violacee. „Aromele sale puternice şi persistente de fructe negre, preponderent de afine bine coapte, contribuie la imaginea unui vin corpolent, bine structurat, cu taninuri ce tind să evolueze pozitiv prin învechire, conferindu-i echilibru”, se arată într-o descriere făcută acestui vin.

Au fost licitate apoi vinuri donate de cramele româneşti: Syrah 2009, Nachbil, Cabernet Sauvignon & Merlot – Dealul Racoveanu 2009, Corcova Roy & Damboviceanu, Cuvee Charlotte 2007 Magnum, SERVE, Cutia UNArte 2012, Crama Oprisor. Vinul donat de Rotary Club Oradea 1113 a fost un Cabernet Sauvignon 2008 – Recunoştinţa, Domeniul Coroanei Segarcea.

Lasa un comentariu. Parerea ta conteaza!

Comments are closed

Facebook