Alba: Computer tomograf în valoare de 200.000 de euro, pus în funcțiune la Spitalul Municipal Blaj

10 noiembrie 2017

După mai multe luni de aşteptare, din cauza formalităţilor necesare pentru obţinerea autorizaţiilor de funcţionare, noul computer tomograf al Spitalului Municipal Blaj a fost oficial pus în funcţiune.

Aparatul a costat aproximativ 200.000 de euro şi este, până acum, principala investiţie din cadrul programului multianual „1.000.000 euro pentru sănătatea blăjenilor, 1.000.000 euro în aparatură de performanţă la Spitalul Blaj”, derulat de Primăria şi Consiliul Local Blaj, în perioada 2016-2018.

Începând din această lună, blăjenii şi locuitorii din zonă nu vor mai fi nevoiţi să meargă în alte localităţi pentru a efectua investigaţiile medicale pe care le oferă un computer tomograf de ultimă generaţie. Secţia radiologie din cadrului spitalului blăjean oferă acum cele mai complexe investigaţii medicale de acest tip, odată cu punerea în funcţiune a noului computer tomograf, achiziţionat încă din luna ianuarie.

Din păcate, procedurile stufoase şi greoaie de autorizare a noului computer tomograf au împiedicat pacienţii din zonă să beneficieze de serviciile acestuia, în condiţiile în care întreaga secţie de radiologie era pregătită pentru a onora astfel de investigaţii medicale încă din primăvară. Această întârziere a fost scoasă în evidenţă, cu ocazia ceremoniei de inaugurare, atât de către managerul spitalului blăjean, dr. Mihai Nemeţi, cât şi de către primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar.

Aflat la final de mandat, având în vedere că limita de vârstă nu îi mai permite să fie în continuare manager al Spitalului Municipal Blaj, dr. Mihai Nemeţi a declarat:

„Sincer să vă spun, acum trei-patru ani mi se părea o utopie ideea ca Spitalul Municipal Blaj să beneficieze de un computer tomograf nou, performant. Acum vedem că acest lucru a fost posibil şi cred că deja se poate observa modul cum arată acum întreg compartimentul de radiologie, care a fost dotat, pe lângă acest tomograf, cu un aparat Roentgen digital, cu un ecograf Mindray performant, cu un aparat scopic, un compartiment care satisface acum toate pretenţiile medicilor din spital şi necesităţile pacienţilor din zonă. Nu era posibil acest lucru fără ajutorul Primăriei Blaj, în mod special al domnului primar Rotar, care a promis şi s-a ţinut de cuvânt, respectiv că administraţia locală va aloca un buget necesar corespunzător dezvoltării spitalului, o dezvoltare care să ţină pasul cu dezvoltarea urbei şi a localităţii. Perspectivele sunt mari, planurile sunt mari, am început cu acest tomograf, care a costat în jur de 200.000 euro şi care este până acum, putem spune, cireaşa de pe tort în ceea ce priveşte programul derulat de administraţia blăjeană, din care  am mai achiziţionat aparatură medicală, dar de valoare financiară mai mică. Îmi pare rău doar de faptul că, din cauza birocraţiei, aparatul nu a putut fi folosit, deşi a fost montat încă din luna februarie. Sper ca cei de la Casa Judeţeană de Sănătate să programeze acest computer tomograf în investigaţiile medicale decontate, astfel încât cât mai mulţi asiguraţi să beneficieze de serviciile acestuia.”

La rândul său, primarul Gheorghe Valentin Rotar a ţinut să evidenţieze munca factorilor implicaţi în buna funcţionare a spitalului blăjean şi a dat asigurări că investiţiile în aparatura medicală nu se vor opri aici:

„Un motiv de bucurie este faptul că, în sfârşit, aparatul este pus în funcţiune. Sunt nemulţumit însă de faptul că, din cauza birocraţiei, acest aparat nu a putut fi folosit în ultimele şapte luni, pentru că, deşi era montat, a trebuit să obţinem o serie de autorizaţii, procedurile acestea fiind foarte greoaie şi, din păcate, cei afectaţi au fost oamenii care aveau nevoie de investigaţii medicale de specialitate, care au fost puşi astfel pe drumuri, din cauza sistemului de autorizare. Vreau să felicit întreaga conducere a Spitalului Blaj şi întreg colectivul de cadre medicale, care au făcut, pot spune, minuni aici, într-un spital care deserveşte peste 50.000 de locuitori din zonă, într-un oraş cu 20.000 de locuitori. Am arătat că suntem capabili să avem la Blaj unul dintre cele mai frumoase spitale din ţară, la standarde moderne, raportat la celelalte localităţi de nivelul nostru. Din 2008 Spitalul Municipal Blaj nu a mai primit bani de investiţii în aparatură medicală sau pentru dotare şi nu înţeleg de ce, toate investiţiile fiind făcute doar din bugetul local al Blajului. Oricum, vom continua investiţiile la Spitalul Municipal Blaj prin programul ‘1.000.000 euro pentru sănătatea blăjenilor, 1.000.000 euro în aparatură de performanţă la Spitalul Blaj’ chiar dacă va fi depăşită această sumă, pentru că vrem să asigurăm tot ceea ce este necesar, astfel încât să fie îndeplinite condiţiile pentru a avea un act de sănătate corect, la nivelul pretenţiilor din ziua de astăzi, aşa cum este normal în orice comunitate.”

Lasa un comentariu. Parerea ta conteaza!

Comments are closed

Facebook